Mult aşteptat de Hollywood şi de o industrie cinematografică afectată de pandemia de COVID-19, cel mai recent lungmetraj din saga ”Spider Man” a fost depăşit doar de ”Avengers: Endgame” (357 milioane de dolari) şi de ”Avengers: Infinity War” (258 de milioane) în istoria celor mai bune lansări din Statele Unite şi Canada, conform Box Office Mojo. Este, de asemenea, cea mai bună lansare realizată vreodată de studiourile Sony, conform Deadline.

”Spider-Man: No Way Home” este al treilea film în care popularul om-păianjen este interpretat de actorul britanic Tom Holland. Filmele anterioare, în care costumul roşu şi albastru a fost purtat de Tobey Maguire şi apoi de Andrew Garfield, s-au bucurat de asemenea de un mare succes de casă.

Povestea continuă de unde s-a oprit în ”Spider-Man: Far from Home” (2019), în care identitatea reală a omului-păianjen (Peter Parker) este dezvăluită public de personajul negativ Mysterio. Liceanul încearcă cu disperare să revină la anonimat cu ajutorul unui alt personaj Marvel, Doctor Strange, interpretat de nu mai puţin popularul Benedict Cumberbatch.

Celelalte producţii prezentate pe marele ecran în acest weekend au rămas mult în urmă la capitolul încasări.

Filmul de animaţie Disney ”Encanto” a urcat o poziţie, de pe locul al treilea, acumulând aproximativ 6,5 milioane de dolari în acest weekend, pentru un total de 81,5 milioane de dolari de la lansarea sa, în urmă cu o lună.

Pelicula, a cărei coloană sonoră a fost compusă de Lin-Manuel Miranda, prezintă aventurile unei adolescente obişnuite, Mirabel, născută într-o familie care trăieşte în inima munţilor din Columbia şi în care fiecare membru este înzestrat cu puteri magice.

”Encanto” retrogradează pe locul al treilea ”West Side Story”, remake-ul lui Steven Spielberg după musicalul cult din 1961, care a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american la lansare, săptămâna trecută.

Această transpunere modernă newyorkeză a celebrei tragedii shakesperiene "Romeo şi Julieta" a obţinut încasări în valoare de 3,4 milioane de dolari în acest weekend, aducând venituri de aproape 18 milioane de dolari în două săptămâni.

Pe al patrulea loc se situează "Ghostbusters: Afterlife", cea mai recentă producţie din celebra franciză "Ghostbusters", cu încasări de 3,4 milioane de dolari în acest weekend şi 117 milioane în cinci săptămâni de proiecţie în cinematografele nord-americane. Regizat de Jason Reitman, fiul regizorului primelor două producţii ”Ghostbusters”, Ivan Reitman, acest lungmetraj prezintă spectatorilor o aventură fantastică şi o acţiune care, de data aceasta, se desfăşoară într-un orăşel din Oklahoma, nu în cartierul newyorkez Manhattan din anii
’80.

Un alt film proaspăt lansat în acest weekend, noua producţie a regizorului oscarizat Guillermo del Toro, ”Nightmare Alley”, ocupă locul al cincilea în topul încasărilor după acest weekend, cu doar 3 milioane de dolari venituri, în pofida unei distribuţii de vis, cu Bradley Cooper, Cate Blanchett şi Willem Dafoe.

Restul clasamentului top 10 este ocupat de următoarele producţii:

6. ”House of Gucci” (1,9 milioane de dolari)

7. ”The Eternals” (1,2 milioane de dolari)

8. "Clifford the Big Red Dog" (400.000 de dolari)

9. ”Resident Evil: Welcome to Raccoon City” (280.000 de dolari)

10. ”Dune” (240.000 de dolari)