Nadia Comăneci, "Zeiţa de la Montreal", românca multipla campioană olimpică, mondială şi europeană care a scris istorie în gimnastica mondială reuşind primul 10 perfect, împlineşte, sâmbătă, 61 de ani, ea fiind felicitată şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Marea campioană a postat un filmuleţ pe Facebook, în care scrie că petrece alături de familia ei de la gimnastică, potrivit News.ro.

"Pentru fiecare bordură care a devenit bârnă, pentru fiecare bară de covoare devenită paralele inegale, pentru covorul transformat în sol şi pentru fiecare obstacol depăşit de un copil, pentru toate visurile pe care le-ai inspirat şi fiecare suflet pe care l-ai atins, MULŢUMIM!", este mesajul COSR.

Nadia Comăneci, născută la 12 noiembrie 1961, a început gimnastica la vârsta de 5 ani, fiind selecţionată de antrenorul Marcel Duncan şi legitimată la AS Flacăra Oneşti. Din 1971 a fost antrenată de Bela şi Martha Karolyi, iar la vârsta de 11 ani a câştigat primul său titlu de campioană naţională absolută. Jumătate de an mai târziu a concurat la categoria maestre, unde a ocupat locul al treilea.

În 1974 a obţinut primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus

În 1974 a obţinut primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus, în cadrul concursului Cupa Prieteniei de la Gera (Republica Democrată Germană). A urmat o ascensiune rapidă care a culminat cu rezultatele obţinute în 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal – ediţie a JO care a intrat în istoria sportului drept “Olimpiada Nadia Comaneci”, după ce Nadia a primit şapte note de 10 (primele în istoria concursurilor oficiale de gimnastică!) şi a stabilit un “record absolut”: 20 de puncte, la paralele inegale (potrivit codului de punctaj de la acea vreme), scrie cosr.ro. Nadia Comăneci a cucerit cinci medalii la Montreal, trei de aur, la individual compus, bârnă şi paralele, una de argint, cu echipa României, şi una de bronz, la sol.