Noua lege înseamnă că produsele periodice vor putea fi accesate în clădirile publice, inclusiv în școlile și universitățile din Scoția. Va fi responsabilitatea autorităților locale și a furnizorilor de educație să se asigure că produsele sunt disponibile gratuit.

Legea a fost formulată de către deputatul laburist scoțian Monica Lennon, care a introdus proiectul de lege în aprilie 2019 și adoptat în unanimitate de legislatorii scoțieni în noiembrie 2020.

„Mândră de ceea ce am realizat în Scoția”, a scris Lennon, luni, pe Twitter. „Suntem primii, dar nu vom fi ultimii”.

Într-un document de susținere a legislației, Lennon a declarat că este rezonabil să se aștepte ca 20% din populație să folosească programul, având în vedere că statisticile oficiale privind inegalitatea arată că aproape 20% dintre femeile din Scoția trăiesc în sărăcie relativă.

Legea face parte dintr-un șir de programe menite să abordeze sărăcia și incapacitatea financiară privind achiziționarea produselor menstruale în Scoția.

În 2018, guvernul scoțian a anunțat că elevele din școlile, colegiile și universitățile din întreaga țară vor putea avea acces gratuit la produse sanitare, printr-o investiție de 5,2 milioane de lire sterline (6,3 milioane de dolari). În 2019, a alocat alte 4 milioane de lire sterline (4,85 milioane de dolari) pentru ca produsele menstruale să fie disponibile gratuit în biblioteci și centre de recreere.